Fii și tu un îngeraș! Susține visul unui copil.
Dar ce faci atunci când părinții nu îți pot oferi mai mult decât condițiile minime de subzistență, hrană și adăpost, sau poate nici atât, iar tu îndrăznești să visezi la mai mult?
275 RON
Sumă:
7
Galantomi:
3
Donații:
Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația
Noi știm că educația este cea care face diferența între cele două granițe și mai știm că fără un suport financiar, cei mai mulți dintre copiii talentați și cu vise mărețe, nu reușesc. Își pierd pe parcurs visul. Nu este ușor să îți menții vie dorința și puterea de a lupta pentru visul tău atunci când acasă o duci greu, iar părinții tăi nu au posibilitatea de a te susține în educație.
Noi am ales să luptăm alături de ei. Să îi susținem și să-i ajutăm să-și îndeplinească visul și să aibă șansa la o viață mai bună. Însă nu noi vom fi eroii acestor povești. Nu suntem noi cei care vor schimba destinele acestor copii. Ci voi, cu ajutorul nostru